Parabola care te va învăța să ai încredere în tine
Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă, cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spune:
-Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Apoi, după o mică pauză, adaugă.
-Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine, poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup de tine.
-Aș fi încântat să ajut, bâigui tânărul cam cu jumate de gură, simțind că iarăși nu este luat în seamă și amânat.
Bine, încuviință bătrânul înțelept.
Își scoase din degetul mic un inel și îl întinse băietanului adăugând:
– Ia calul pe care îl găsești afară și du-te de grabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca sub nici în ruptul capului să nu îl dai pe mai puțin de un bănuț de aur.
Pleacă și vino cu banii cât mai repede. Tânărul luă inelul, încalecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și în dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe el. Doar ce apuca să le zică de banul de aur, că unii râdeau de el, alții se înfruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe el. Altcineva sau oferit să îi dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur așa ca refuzat oferta. După ce bătu târgul în lung și în lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, luă calul și se întoarce la bătrânul înțelept
Flăcăul și-ar fi dorit să aibă la el moneda de aur pe care să o poată da în schimbul inelului, ca să îl poată scăpa pe învățat de griji și astfel acesta să se poată ocupa și de el. Intră cu capul plecat.
-Îmi pare rău, începu el, dar nu am reușit să fac ceea ce mi-aţi cerut. De abia dacă aș fi putut lua 2 sau 3 bănuți de argint pe el, dar nu cred că poți păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
-Nici nu îți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebui ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul nu ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să întâi să vinzi inelul și întreabă-l cât ţi-ar da pentru el. Dar oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!
Flăcăul încălecă și plecă în goană.
Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, în răsuci apoi zise:
-Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să îl vândă acum, nu îi pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
-Cuum ??? 58 de bani de aur?!?! exclamă năucit tânărul.
-Da, răspunse bijutierul. Știu că în alte vremuri el merita și 70, dar dacă vrea să îl vândă mai degrabă, nu îi pot oferi decât 58. Tânărul ii mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
Ia loc, te rog. Îi spusei acesta după ce-l ascultă. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Şi, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta. Spunând acestea, lua inelul și îl puse din nou pe degetul mic.
-Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni care nu se pricep, să ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicată acelora care zi de zi se străduiesc, lustruind cu migdală, să adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezintă și să realizeze valoarea pe care o au.
