Terapie online vs. terapie la cabinet

Scopul psihoterapiei este acela de a te ajuta să-ți cunoști și să-ți folosești propriile resurse, să dezvolți mecanisme adaptative favorabile cu care să poți activa la potențialul tău maxim.

Oricâte cărți ai citi, oricâtă pregătire academică ai avea, oricât de mult ai înțelege, în fața provocărilor vieții, cu toții suntem egali. Uneori, este nevoie să schimbi unghiul din care privești o situație și astfel vei găsi o nouă perspectivă de a vedea lucrurile.

De multe ori ne gândim că lucrurile se rezolvă de la sine, însă această abordare nu este una sănătoasă și constructivă. Lucrurile care ne deranjează și pe care nu le spunem/trăim la timp necesită întotdeauna reluate, clarificate, pentru a nu lăsa “răni” nevindecate care se pot întoarce asupra noastră ca un bumerang în decursul vieții.

Pentru atenuarea durerilor psihice și depășirea unor situații dificile, ședințele de psihoterapie sunt, practic, echivalente cu vizita la medic, în cazul apariției unor dureri fizice. Dacă, în cazul unui tratament medicamentos, administrarea se face pentru o perioadă scurtă, psihoterapia este un proces de vindecare de lungă durată.

În context pandemic și nu numai, psihoterapia online asigură continuitate procesului de autocunoaștere, indiferent de factorii externi. Atunci când apelăm la terapie online, putem discuta cu un psihoterapeut online de oriunde ne-am afla, economisind timpul pe care l-am fi petrecut în trafic.

Cel mai important diferențiator în această perioadă între psihoterapia online și cea tradițională este purtarea măștilor care, în cabinet, ne-ar ascunde mimica feței, exprimarea emoțiilor și a gesturilor. Comunicarea nonverbală, la fel ca și cea verbală, sunt esențiale în ședințele de psihoterapie.

Discuție cu o prietenă vs. discuția cu un psihoterapeut

Pentru a putea exprima ceea ce simțim, este nevoie ca în mintea și în sufletul nostru să ne organizăm gândurile și sentimentele.

Simplul fapt că vorbim despre ceea ce simțim aduce foarte multe beneficii, acest proces fiind cunoscut ca ventilare emoțională. Diferența dintre o discuție cu o prietenă versus discuția cu un psihoterapeut constă în faptul că terapeutul te ajută să înțelegi cum ai ajuns în situația respectivă și să găsești resursele necesare să o depășești.

Cum se desfășoară ședințele de psihoterapie?

Ședințele de psihoterapie se desfășoară în baza unei programări, durează 50 de minute și necesită disponibilitate de a lucra cu aspecte ce nu pot fi întotdeauna confortabile. Cadrul terapeutic este unul sigur, bazat pe empatie, respect, adevăr, încredere și confidențialitate.

Pentru ședințele de psihoterapie online este necesar să dispui de:

Ideal este să folosești un ecran cu display cât mai mare (calculator, laptop, tabletă). Este de evitat ecranul telefonului, care poate fi prea mic pentru o interacțiune eficientă.

De câte ședințe de terapie online am nevoie?

Ritmul cu care se produce vindecarea este dat de disponibilitatea, dorința și resursele tale. Uneori este nevoie de multă răbdare pentru a putea integra schimbările pe care dorim să le aducem. Numărul de ședințe de psihoterapie online este stabilit în funcție de cauză și de scopul urmărit.

Consiliere pentru dezvoltare personală

Cea mai scurtă intervenție psihologică este consilierea, care se recomandă în cazul afecțiunilor minore ale personalității, în situații de conflicte interpersonale și pentru folosirea corectă a resurselor.

Scopul consilierii este autocunoașterea, stimularea performanțelor, creșterea creativității și a spontaneității. Este o activitate suportivă, folosită în situațiile în care gradul de conștientizare este mai ridicat, iar nevoia de intervenție este la nivel comportamental.

Se poate desfășura în ședințe individuale sau în grupuri de dezvoltare personală. Într-o terapie de scurtă durată, focusată pe problemă, intervenția se face la nivel cognitiv-comportamental și presupune un parcurs de minimum 12 ședințe.

Consilierea de dezvoltare personală se diferențiază de psihoterapie prin:

Asemănarea vine din faptul că ambele tipuri de intervenție utilizează ca motor de acțiune determinarea beneficiarului în procesul de restructurare, adaptare și redefinire a propriei vieți.

Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este un proces de lungă durată și se recomandă în cazul afecțiunilor mai severe. Este soluția pentru restructurarea personalității în situațiile în care pacienții pot trece prin:

Mai exact, psihoterapia este indicată atunci când conflictele interpersonale sunt adânc înrădăcinate în inconștient și refulate.

În funcție de intensitatea afectării, putem avea manifestări:

Factori care pot duce la apariția acestor afecțiuni includ:

În psihoterapie, intervenția este de durată și depinde de:

Ce preț au ședințele de psihoterapie individuală?

Procesul psihoterapeutic solicită timp, energie, voință, dorință, răbdare, flexibilitate, adaptare, iubire de sine, să fii deschis la schimbare.

Investiția financiară: 250 lei / ședință de psihoterapie (50 minute), online sau în cabinet.

Programează o ședință

Pentru informații suplimentare, te invit să mă contactezi completând formularul sau telefonic.