“Rolul terapeutului este analog cu cel al mamei care îi asigură copilului ei o bază de siguranță de unde să exploreze lumea.”
— John Bowlby (1988, p. 140)
Cui se adresează psihoterapia individuală?
Psihoterapia individuală este unul dintre cele mai utilizate servicii psihologice și se adresează persoanelor de toate vârstele: copii, tineri, adulți, vârstnici.
Utilizând metode specifice, psihoterapia individuală își propune:
- îmbunătățirea stării emoționale
- autocunoașterea
- autodezvoltarea
- integrarea unor evenimente traumatice din trecut etc.
În ultima vreme, psihoterapia individuală a început să fie practicată și online, utilizând platforme digitale care permit conectarea eficientă și cu rezultate cel puțin la fel de bune ca și cea tradițională, desfășurată în cabinet.
Personal, în ultima perioadă cele mai multe terapii individuale cu adolescenții și adulții le susțin în mediul online, iar rezultatele sunt neașteptat de bune. În cabinet am continuat psihoterapia individuală cu copii și vârstnici care nu sunt la fel de familiarizați cu tehnologia.
Când ai nevoie de psihoterapia individuală?
“Dă-i jalei glas,
Durerea când nu plânge
Rămâne-n suflet șoaptă care-l frânge.”
— William Shakespeare
Nu toți am avut privilegiul de a trăi în familii iubitoare, cu părinți grijulii și disponibili de fiecare dată când am avut nevoie, iar neputințele copilăriei rămân în amintirea noastră. Ceea ce purtăm cu noi pe tot parcursul vieții sunt emoțiile ce nu și-au găsit alinare ÎNCĂ!
De aceea, în viața de adult avem posibilitatea să învățăm cum să ne redefinim, să ne apărăm, să fim buni, blânzi și iubitori cu propria persoană.
Toate acestea pot părea simple pentru o persoană care deja este obișnuită cu ele. Însă să înveți să trăiești în armonie după ce ani buni ai trăit în traumă, nerecunoaștere, durere, nepăsare – poate solicita timp, răbdare, senzația că nu mai poți, că nu există soluție…
…până într-o zi când înțelegi că tu, împreună cu tine, trebuie să joci în aceeași echipă și ai nevoie de o doză serioasă de iubire de sine.
Tu alegi când începi drumul tău către tine și ritmul cu care îl parcurgi, iar rolul meu, în cadrul ședințelor de terapie individuală, este să îți fiu alături într-un mediu profesionist cu răbdare, încredere și adevăr.
Care sunt beneficiile oferite de psihoterapia individuală?
Părinții și familia, de multe ori, ne dau tot ceea ce știu mai bine, însă nu tot ceea ce primim ne este de folos. Odată ce devenim conștienți de acest aspect, avem posibilitatea să schimbăm lucrurile și, dacă nu reușim singuri, putem solicita ajutor specializat.
Cel mai important este să existe voință și răbdare pentru vindecare și revenire/integrare a schimbării!
Dacă încerci de mai multe ori și nu reușești ceva din ce îți propui, este clar că trebuie să aduci o schimbare. De aceea, uneori este nevoie să privești din alt unghi, să te oglindești, să te conectezi cu o altă persoană pentru a vedea o nouă perspectivă – iar una dintre opțiuni este psihoterapia individuală.
Terapia individuală nu are rolul de a te face să uiți un moment traumatic, ci de a te ajuta să:
- dezvolți mecanisme adaptative
- poți trăi cu ceea ce a fost
- și să îți continui viața bucurându-te de ceea ce îți oferă
La psihoterapie individuală nu vine cine este bolnav – vin persoanele care:
- doresc și simt că vor să lucreze cu ele,
- caută răspunsuri,
- vor mai mult decât ceea ce au acum.
Psihoterapia ne ajută:
- să ne cunoaștem
- să ne dezvoltăm
- să fim mai conectați cu emoțiile, nevoile, aspirațiile și valorile noastre
- să evoluăm și să ne creștem calitatea vieții
Este sănătos să cerem ajutor unui terapeut atunci când simțim că nu mai putem merge singuri mai departe. Acest gest face parte din instinctul nostru de a supraviețui și de a evolua.
Ce preț au ședințele de psihoterapie individuală?
Procesul psihoterapeutic solicită timp, energie, voință, dorință, răbdare, flexibilitate, adaptare, iubire de sine, să fii deschis la schimbare.
Investiția financiară: 250 lei / ședință psihoterapie individuală (durata: 50 de minute).
Același tarif este valabil și pentru ședințele de psihoterapie individuală online.
Programează o ședință
Care crezi că sunt resursele tale? Programează o consultație și hai să descoperim împreună care sunt acestea și cum să le folosești în favoarea ta!
Pentru informații suplimentare, te invit să mă contactezi telefonic sau completând formularul de mai jos.