Când vine vorba de invidie, de cele mai multe ori avem impresia că este despre alții, noi nu suntem așa, însă abordarea corectă nu este DACĂ, ci CÂND suntem invidioși și pentru ce?
Putem fi invidioși pe ceilalți pentru felul lor de a fi, felul în care arată, felul în care știu să gestioneze anumite situații, relațiile, bunurile materiale, ș.a.m.d.
Cum apare invidia?
Atunci când ne dorim sau aspirăm la ceva și acel ceva întârzie să apară sau devine imposibil de atins, în mod cert ajungem la invidie. Autoarea Verena Kast explică cât de ușor ajungem de la doliu la invidie: „Când pierdem ceva care a reprezentat o valoare în viața noastră, suntem îndoliați. Iar când suntem îndoliați, ne desprindem de ceea ce am pierdut, acceptăm viața fără valoarea pe care am pierdut-o. Invidiosul nu înțelege să facă doliu pentru faptul că îi lipsește ceva și, fiindcă nu urmează travaliul doliului, nu poate arăta și alege alt scop, în sensul unei dorințe active de a avea ceva care ar putea să îl și bucure. Putem privi invidia ca pe un refuz al doliului. S-ar cere capacitatea de doliu, dar putem face doliul numai dacă putem să ne reorganizăm mereu în raport cu sinele nostru originar. Dacă nu suntem capabili de asta, devenim depresivi când pierdem ceva sau chiar invidioși.”
Cum îi recunoaștem pe invidioși?
Invidioșii Admirativi – admiră opera, norocul sau performanța aflate sub semnul invidiei, fără a se atinge de valoarea acestora. Numai dintr-o anumită idealizare exagerată se poate deduce că invidia este respinsă și ea.
Invidioșii Ambivalenți – trăiesc două stări diferite ale aceleiași situații: dorința de a nu invidia, capacitatea de a nu se atinge de o realizare, de a o admira, dar și reacția invidioasă, de a deprecia, chiar de a distruge. Invidioșii ambivalenți fac complimente la superlativ și sunt mai puțin conștienți de capacitatea lor de a invidia decât de cea de a admira. Ei au crescut cu maxima că nu sunt iubiți dacă invidiază.
Invidioșii Agresivi – sunt dornici de răzbunare, rănesc, depreciază. Intervențiile lor sunt mascate, iar ura ascunsă din spatele invidiei cere răzbunare. Criticile exagerate, remarcile răutăcioase care defăimează și înăbușă orice urmă de apreciere sunt un bun exemplu al invidiei toxice.
Invidioșii Distructivi – cu agresivitatea inhibată – deși invidia este foarte mare, aceștia nu se manifestă în acest sens. Ei minimizează succesul și realizările celorlalți și le transformă într-un lucru comun, lipsit de importanță.
Invidia celorlalți ne poate afecta mai mult sau mai puțin în funcție de cât de bine ne cunoaștem și ne prețuim pe noi înșine. Sunt persoane care nu se acceptă și nu se pot iubi pe sine, prin urmare râvnesc și se compară în permanență cu ceilalți. La iubirea de sine ajungem întotdeauna prin cunoașterea și acceptarea de sine, a propriilor valori și limite.
Structura și modul nostru de funcționare este acela că fiecare dintre noi are nevoie de aprecierea și recunoașterea celorlalți, ca o confirmare a propriei valori. Încercarea de a evita invidia celorlalți ne poate duce spre izolare și însingurare, ceea ce nu este sănătos pentru niciunul dintre noi.
Invidia, din păcate nu o putem vindeca definitiv doar prin simpla conștientizare, este nevoie să o păstram în permanență în atenție. Autocunoastere, încrederea în propriile valori, aprecierea și iubirea de sine sunt aspecte ce ne poate susține în fața invidiei.
