Când ne gândim la depresie, avem adesea impresia că știm câte ceva despre această afecțiune. Totuși, realitatea este mai complexă.
Ce NU este depresia
Foarte des, depresia este confundată cu alte stări firești ale vieții. De aceea, e important să începem prin a înțelege ce nu este depresia:
- Nu este acea stare sănătoasă de retragere și reculegere după o perioadă aglomerată.
- Nu este plânsul intens și dureros după pierderea unei persoane dragi. Acest proces face parte din doliul natural, pe care noi, specialiștii, îl numim „doliu terapeutic”.
- Nu este o „zi proastă” în care ne simțim mai triști sau lipsiți de chef.
Pentru a vorbi despre depresie, este nevoie de o perioadă de cel puțin două săptămâni în care apar simptome precum:
- pierderea interesului sau plăcerii pentru orice activitate;
- fluctuații ale apetitului sau ale greutății;
- tulburări de somn sau activitate psihomotorie;
- energie scăzută;
- senzația de inutilitate sau vinovăție excesivă;
- dificultăți de concentrare sau luare a deciziilor;
- gânduri repetate de moarte sau idei de suicid.
Ce este depresia
Depresia, în termenii de specialitate, este cunoscută sub numele de tulburare depresivă majoră. Se manifestă printr-un sentiment profund de tristețe, apatie, lipsă de viață, de energie, oboseală generală permanentă – mai ales în situații în care persoana în cauză trebuie să se concentreze – tulburări ale somnului (persoanele cu depresie spun că se trezesc mai obosite decât s-au culcat), coșmaruri frecvente și lipsa soluțiilor în fața oricărei situații în care s-ar afla.
Depresia diagnosticată și ținută sub observație nu mai reprezintă un motiv major de îngrijorare. Sunt însă foarte multe persoane care nici nu bănuiesc că au depresie. Sunt persoane care, după ce își îndeplinesc îndatoririle sociale (la locul de muncă, acasă cu familia), trăiesc o stare de depresie de care nu sunt conștienți.
De exemplu: sunt persoane care merg la serviciu pentru a câștiga bani, ca să își asigure traiul (să își plătească ratele, să aibă ce pune pe masă – strictul necesar), iar apoi trăiesc o stare de tristețe suficient de puternică, o stare de inactivitate, de resemnare. Nu mai găsesc și nu se mai străduiesc să aducă în viața lor lucruri noi, bucurii, plăcere… Întotdeauna trebuie să ne facem timp și pentru plăceri, pentru bucurii… iar dacă nu le avem, să le căutăm.
Întâlnim și persoane care spun că sunt dedicate 100% jobului lor și că nu mai fac altceva, pentru că iubesc ceea ce fac și le face plăcere.
Regula celor 3 x 8 ore:
- 8 ore de somn și odihnă
- 8 ore de muncă
- 8 ore de relaxare și activități libere care ne fac plăcere
Care sunt cauzele apariției depresiei?
Există o preocupare mare legată de această boală care afectează tot mai multe persoane. De aceea, s-au depus multe eforturi pentru a studia cauza depresiei, însă până în prezent se presupune că are o cauzalitate multiplă:
Psihologică – ne referim aici la anumite tipare de personalitate, anumite afecțiuni de natură psihologică.
Socială – poate fi un mediu nesănătos acasă sau la serviciu, pierderea unei persoane dragi, un divorț/separare. Nu a trecut mult timp de când noi toți am trecut printr-o perioadă de izolare socială, care nu a fost ușoară pentru nimeni.
Biolochimică – sunt studii care indică faptul că, la nivel biochimic, creierul suferă anumite dezechilibre care pot fi influențate de boli ce predispun la stări depresive. Putem aminti:
- bolile endocrinologice (se spune despre tiroidă că este „boala supărării”, a traumei)
- boli neurologice
- boli inflamatorii
- anumite etape din viață precum perioada postnatală sau menopauza, în cazul femeilor
Durerea, traumele fizice, abuzul fizic și emoțional… Aceștia sunt factori care pot influența foarte mult apariția depresiei.
Cum se diagnostichează depresia?
Diagnosticul pentru depresie este pus doar de medicul psihiatru sau neurolog. Psihologul clinician poate aplica teste psihologice prin care poate identifica simptomele depresiei, însă chiar și în urma testelor realizate de un psiholog clinician, diagnosticul medical de depresie (sau tulburare depresivă majoră, așa cum este cunoscută în termeni de specialitate) este pus doar de medicul psihiatru sau neurolog.
