După moarte, separarea/divorțul, pierderea unul loc de muncă, sau chiar al unui stil de viată sunt printre cele mai traumatizante experiențe pentru care este nevoie să acordam atenție sporită procesului de recuperare.
Doliul nu este o boală, ci un un proces complex extrem de inteligent, prin care creierul se adaptează la noua realitate, după o pierdere semnificativă.
Acest proces nu este deloc simplu precum pare, el este un labirint al stărilor prin care întregul sistem de funcționare se adaptează la noua schimbare.
Procesul de recuperare după o pierdere, nu este niciodată liniar, ci mai degrabă un adevărat labirint la stărilor de ajustare la noua realitate. Cu toate acestea psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross a observat 5 etape distincte în procesul de recuperare după o pierdere.
- Negarea (șocul inițial)
Mecanismul psihologic prin care creierul se protejează de noua realitate imediată, mai ales atunci cand schimbarea se produce brusc și se resimte ca un șoc emoțional prea puternic. Se resimte ca o amorțeală mentală și emoțională, „nu este adevărat”, „așa ceva nu se poate”, „parcă trăiesc un vis”.
Negarea este un mecanism sănătos, prin care creierul se protejează de șocul schimbărilor survenite ș este necesară pentru a putea asimila mai ușor în timp, ceea ce se întâmplă. Acest proces protejează creierul de o supraîncărcare cognitivă totală.
- Furia, activarea mecanismelor de apărare.
Odată ce efectul anesteziei negării se diminuează, începe să se resimtă durerea provocată de realitatea pierderii, iar această durere este transformată în furie. Furia se poate revarsa asupra cauzei, a persoanei care a generat-o, asupra sistemului sau a persoanei care ar fi putut preveni pierderea, pe divinitate în cazul unui deces, sau de multe ori chiar asupra propriei persoane.
Furia este reacția de apărare pentru starea de vulnerabilitate și neputință, acel strigat de ajutor, de aceea este important să o lăsăm sa se manifeste.
- Negocierea – apare ca o nevoie de a prelua controlul.
Creierul încearcă cu disperare să găsească explicații, să facă un traseu logic al evenimentelor, să gasească vinovații ca o explicație de cauzalitate și fals control, decât ca pe o realitate dură a vieții pe care nu o poate controla.
- Depresia emoțională, retragerea.
După toate etapele anterioare în încercarea de a „combate” pierderea, apare nevoia de retragere pentru conservare, care se manifestă ca o tristețe profundă, durere, epuizare fizica, lipsa de motivație, plâns facil, izolare socială. Această etapă de depresie este diferită de depresia clinică patologica psihiatrică, ea este mai degrabă o etapă de hibernare emoțională, de conservare a energiei. Este nevoie de acest repaus pentru că liniștea internă să poată procesa în tăcere și integra mai ușor noua schimbare.
- Acceptarea – Rescrierea hărții interioare.
În această etapa, creierul a reușit să rescrie noua hartă de funcționare în siguranță, catalogând pierderea ca pe ceva care a existat în trecut, a fost procesat și integrat în noua viată. Acceptarea nu înseamnă uitare, sau o stare de exalt emoțional. Acceptarea înseamnă că pierderea nu mai are greutatea apăsătoare și a devenit o experiența ca parte din trecut integrat în povestea vieții.
În practica reală, aceste etape nu au un curs linear de la o etapă la alta, ci sunt un continuu du-te-vino. În necunoștință, acest salt între stările de durere și cele de refacere se numește Modelul Procesului Dual. Reamintirea și reîntoarcerea la momente dureroase, după ce credeai că totul a fost depășit, sunt stări absolut firești și trebuiesc acceptate ca atare, de aceea trebuie să îți cunoști și urmezi propriul ritm interior și să ai încredere în propriul proces de vindecare.
